Arhivă

Brexit

Această etichetă este asociată cu 1 articol

Efectele Brexit asupra colecţiilor


The Brexit effects on collections

Passing over the political side of the issue, a majority decision in favor of Brexit appears to have some effects on the field of collecting. However, the British postage stamps and other philatelic products continue to be required in the auctions, a sign that life of stamp collectors will certainly continue after Brexit.

In order to read the article below in your own language, please use the ‘Google Translate’ widget inserted in my blog. I’d like to share some opinions about this subject with you, so you can use the ‘Thoughts’ section.


În ultima perioadă, apar tot mai multe opinii în mediul virtual care gravitează în jurul subiectului efectelor Brexit asupra colecţionării obiectelor de artă. Trecând peste latura pur politică a problemei, decizia majoritară a poporului britanic în favoarea Brexit se pare că prezintă unele efecte asupra domeniului colecţionării.

Astfel, odată cu scăderea puterii lirei sterline, apar tot mai mulţi amatori de achiziţionare la preţ redus a obiectelor de colecţionat, inclusiv a seriilor de mărci poştale din Regatul Unit, vânzările principalelor companii de comerţ electronic (inclusiv britanice) înregistrând paradoxal creşteri semnificative. Poate cea mai complexă analiză am găsit-o pe website-ul Barnebys, motor de căutare online pentru artă, antichităţi şi obiecte de colecţionat oferite de mai mult de 600 de case de licitaţii la nivel global.

Într-un articol recent, se vorbeşte despre faptul că, timp de decenii, Londra a fost considerată piaţa de capital a artei europene. Imediat după votul pentru Brexit, un văl de incertitudine a fost aruncat asupra industriei de artă, devenind imperioasă necesitatea analizării consecinţelor pe termen scurt şi mediu ale acestuia.

Casele de licitaţii de artă precum Phillips, Christie’s şi Sotherby’s, care au organizat evenimente la Londra la doar câteva zile după referendum, au confirmat tendinţa interesului în creştere pentru obiecte de colecţie vândute în lira sterlină, pe fondul devalorizării acesteia.

Cât despre consecinţele pe termen lung, optimismul este unul ceva mai temperat, iar acesta depinde foarte mult de modul în care Regatul Unit va negocia cu Uniunea Europeană termenii Brexit-ului. Un exemplu este nivelul taxelor impuse la import pentru obiectele de artă, respectiv propunerea de TVA de 5%. Astfel, este posibil ca mulţi dealeri de obiecte de artă să-şi mute afacerile în alte ţări, evitând să fie prinşi în adevărate furtuni fiscale.

Paris ar putea deveni o destinaţie favorită pentru astfel de afaceri. Totuşi, britanicii rămân optimişti, convinşi de faptul că arta este un pariu sigur în vremuri economice nesigure. Ei spun că piaţa de artă este una internaţională, iar colecţionarii vor continua să colecţioneze, dincolo de perioadele inerente de incertitudine.

Mărcile poştale şi alte produse filatelice britanice continuă şi ele să fie cerute în cadrul licitaţiilor, semn că viaţa filateliştilor va continua cu siguranţă şi după Brexit.