Arhivă

Jamaica

Această etichetă este asociată cu 1 articol

Condiţia mărcilor poştale


The condition of postage stamps

Michael Dodd provides me another excellent idea for an article about stamp collecting. The importance of condition is a vast area of study in stamp collecting, and here we talk about gums, margins, perforations, color fading, and cancellations.

Michael, thanks for your help, and I urge all of you to visit his websites, because these are places where you’ll always find quality products at affordable prices, with an irreproachable condition.

In order to read the article below in your own language, please use the ‘Google Translate’ widget inserted in my blog. I’d like to share some opinions about this subject with you, so you can use the ‘Thoughts’ section.


Acesta este un nou articol scris în colaborare cu Michael Dodd, proprietarul brandului „cddstamps”. Articolul precedent a fost „Despre abaterile filatelice”. Acesta este despre condiţia mărcilor poştale, cu exemple elocvente din vasta sa ofertă de pe website-ul propriu de vânzări şi de pe magazinul online găzduit de Hipstamp.com.

Punctul de plecare în acest scurt studiu îl reprezintă textele şi imaginile din cataloagele Stanley Gibbons, care descriu importanţa condiţiei mărcilor poştale, respectiv a gumei, marginilor, perforaţiilor, nuanţelor de culori şi a obliterărilor.

Un aspect trebuie stabilit de la început, anume că este necesară o anumită toleranţă pentru condiţia mărcilor poştale raportată la criteriul anului de emitere a acestora. Desigur, toate aspectele enumerate mai sus trebuie luate în considerare, dar vă așteptați ca o marcă poştală emisă în anii 1880 sau 1890 să se prezinte la aceleaşi standarde ca una emisă în anii 1980, 1990 sau chiar 2010?

Sigur că nu! Sau, poate că da, și astfel condiţia bună a unei mărci mai vechi să se reflecte în prețul de catalog?

Cele mai importante aspecte, dar arătând o mare toleranţă pentru emisiunile mai vechi, sunt perforațiile întregi şi obliterările curate, iar în cazul mărcilor neuzate, o gumă curată şi urme uşoare de şarnieră.

Centrarea este la fel de importantă, desigur, dar mărcile poştale emise în urmă cu peste 100 de ani nu au dispus de controale de calitate, precum mărcile emise în perioada contemporană.

Aşadar, haideţi să vedem câteva mărci poştale şi să încercăm să le evaluăm condiţia, ţinând cont de aspectele enumerate anterior.

a) condiţia perforaţiilor – Jamaica (SG #1), albastru pal, emisă în anul 1860; marca este într-o condiţie bună, prezintă uşoare urme de şarnieră, însă perforaţiile de pe latura stângă sunt neuniforme, fiind tăiate; se observă că centrarea imaginii nu este perfectă, dar se prezintă mult mai bine decât media acelei perioade.

b) centrarea şi obliterarea – Jamaica (SG #7), bordo, emisă în anul 1872; marca nu este foarte bine centrată, însă este foarte curată, prezentând o obliterare inversată „A45” (obliterare utlizată de London Foreign Office PO).

c) condiţia gumei – ar fi de semnalat aici îngălbenire accentuată a gumei, datorată unor diverse cauze, precum păstrarea în condiţii neprielnice; de asemenea, urmele grosiere de şarnieră afectează condiţia mărcii poştale.

d) condiţia nuanţelor de culori şi culoarea de referinţă – Jamaica (SG #18), emisă în anul 1885; aici sunt de fapt două probleme: o culoare roz, dar cu diverse nuanţe, respectiv o culoare carmin (SG #18a), emisă în anul 1886; este foarte greu de determinat culoarea fără culoarea de referinţă.

Îi mulţumesc lui Michael pentru ajutor şi vă îndemn să-i vizitaţi website-urile, deoarece sunt locuri unde veţi găsi mereu produse de calitate, la preţuri accesibile, având o condiţie de nereproşat.