Arhivă

Mauritius

Această etichetă este asociată cu 1 articol

Filatelia la nivel mare


Philately at high level

Warren Buffet said: ‘Price is what you pay, value is what you get’. Such a moment has been consumed recently in Great Britain, when a Czech investor has bought 2 of the most rare and valuable postage stamps in the world – the values of 1 penny and 2 pence of the ’Mauritius’ issue in 1847. Their purchase price It has been disclosed, but is estimated to amount to $4.1 million for both of them.

In order to read the article below in your own language, please use the ‘Google Translate’ widget inserted in my blog. I’d like to share some opinions about this subject with you, so you can use the ‘Thoughts’ section.


Nu demult, aminteam într-o postare de-a mea despre faptul că avantajul colecţionării mărcilor poştale este că te lasă pe tine, filatelistul, să alegi cât de mult investeşti în hobby-ul tău. Warren Buffet spunea că: „Price is what you pay, value is what you get” („Preţul este ceea ce plăteşti, valoarea este ceea ce obţii”).

Aparent, hârtie este din belşug, peste tot în lume, iar cea mai mare parte a ei nu valorează aproape nimic. Lucrurile se schimbă însă când vine vorba despre hârtia utilizată pentru fabricarea bancnotelor, hârtiilor de valoare sau a mărcilor poştale. În cazul ultimelor, sunt momente când valoarea lor ajunge la sume colosale.

Un astfel de moment s-a consumat de curând, în Marea Britanie, când un investitor ceh a cumpărat două dintre cele mai rare şi valoroase mărci poştale din lume – valorile de 1 penny şi 2 pence ale emisiunii „Mauritius” din 1847. Preţul achiziţionării lor nu a fost dezvăluit, însă se estimează o sumă de 4,1 milioane $ pentru ambele mărci.

Potrivit cotidianului Prague Daily Monitor, investitorul intenţionează să le expună în cadrul Expoziţiei filatelice internaţionale „Praga 2018”.

Potrivit experţilor, mărcile nu sunt unicat, deşi sunt foarte rare, fiind primele mărci poştale ale Imperiului Britanic emise în afara Regatului Unit. Au fost gravate de Joseph Osmond Barnard, iar iniţialele acestuia (JB) se găsesc în colţul din dreapta jos al portretului Reginei Victoria.

Astăzi mai există 27 de exemplare din cele 500 emise, multe dintre ele aflate în colecţii particulare, dar şi în muzee celebre din Londra, Berlin, Stockholm sau Haga.